În 1969, Canetti publică ”Der andere Prozess. Kafkas Briefe an Felice ” ( ”Celălalt proces. Scrisorile lui Kafka către Felice ”), spațiu livresc în care autorul dezgroapă rămășițele interioare ale lui Kafka, consecințele unui proces sufletesc cauzat de Felice Bauer. ” Neputincioși sunt mulți, dacă nu cei mai mulți, dar Kafka a fost permanent conștient de neputința sa și a resimțit-o acolo unde alții se simt încă siguri.Astfel, el a exprimat-o și a plăsmuit-o într-o nemaipomenită bogăție de situații concrete. Cea mai surpinzătoare poveste a mâhnirilor sale e aceea a logodnei sale, care a durat, cu toate fazele respective, peste cinci ani. [....] Este o taină de care are nevoie fiecare, pentru a nu capitula în fața forței ”, scrie Canetti. Thomas Mann, despre Elias Canetti : ”Sunt sincer cucerit de bogăția acestui roman, de fantezia sa debordantă, de o anumită măreție îndîrjită a concepției, de cutezanța poetică, de tristețea și de îndrăzneala sa ”.
”Orbirea” a fost scrisă în 1936, și glorificată abia treizeci de ani mai târziu, spre maturitatea încheiată a autorului. Firul narativ este simplu în prima parte a romanului, intitulat ”Un cap fără lume”, avându-l în prim-plan pe savantul Peter Kien, geniu pustiu, izolat între cărțile sale. Fire complicată și introspectă, Kien cheama în ajutor o menajeră care să se ocupe de ”copiii ” săi , pe primitiva Therese. Viața lui Kien se șterge treptat din lucrările sale și din sine însuși, căci, bietul suflet neîntinat are revelația că scârbavnica menajeră Therese l-ar putea iubi, comportament rezultat din grija femeii cu cărțile sale. Aceasta însă, deși soție, nu își depășește condiția de slujnică, urmărind averea lui Kien, ca mai apoi să-ș alunge din propria lui casă.
În a doua parte, ” Lumea fără cap ” înfățișează groaznica decădere a lui Kien și permanenta sa obsesie pentru cărți, aflate în stăpânirea dementei sale soții. Fire naivă și aflată în urma evoluției societății decadente, acesta îl întâlnește pe Fischerle, altă figură demonstrativă pentru naturalismul demarat ca tehnică literară, caracter parvenit și obscur, care nu urmărește altceva decât averea omului disperat și scârbit de întreaga specie umană. Fischerle însă, înșală aparența negativă, căci reușește, într-un final, să-l ajute pe Kien, chemându-l pe fratele psihiatru, Georges Kien.
În a treia parte, ”Lumea din cap”, Georges Kien, medic reputat la Paris, își reîntîlnește fratele și reușește aparent să îl aducă pe aceasta în lumea reală. Sfârșitul însă, este neașteptat.
”Orbirea” frizează accente kafkiene, absurdul se strecoară printre rândurile simple, cititorul rememorează fiecare clipă din procesul kafkian, căci Canetti este un maestru al limbajului ascuns, provocând suspans și deziluzie. Despre viața scriitorului Elias Canetti, nu prea tumultoasă, acoperită cu premii Nobel abia spre sfârșitul vieții, găsiți pe
http://ro.wikipedia.org/wiki/Elias_Canetti
.
Polirom, Iași, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu