25 apr. 2012

Javier Marias - Când eram muritor








Cele douăsprezece nuvele care alcătuiesc cartea au pus ștampila reminiscențelor unui alt mare scriitor, Adolfo Bioy Casares.  Marias, diferit prin ”lungime ” ca și Casares, dezvoltă ideea mundană a nimicului izbit  în mod frontal cu structurile interioare ale personajelor sale.
Simplu și exact, Javier Marias reușește, în cele douăsprezece mici piese fabuloase, să construiască viața și moartea deopotrivă, cu toate ”adezivele ” acestora.
Stilul este eliptic, enigmatic, prezintă într-o manieră pigmentată multe personaje dubioase care își croiesc drum prin viață aidoma propriilor interioare : nefericire, depresie, crimă, fantome care nu-și află locul în cutia eternității.
Atenția mi-a fost captată în mod deosebit de trei dintre nuvelele înșirate cu măiestrie, voi cita câte un fragment din fiecare:

” Acolo unde timpul se scurge și fuge a trecut deja mai mult timp, atât de mult încât nu a mai rămas nimeni dintre cei pe care i-am cunoscut, i-am frecventat, i-am suportat sau i-am iubit. Fiecare dintre persoanele acestea, presupun, va reveni fără să fie perceput în spațiul în care timpul se adună în uitare, și nu va mai vedea decât străini, bărbați și femei noi care cred, ca și copiii, că lumea s-a născut o dată cu ei, și pentru ei nu are niciun rost să-și pună întrebări asupra existenței noastre trecute și măturate. Acum, Luisa probabil că își amintește și știe tot ce nu a știut în timpul vieții ei și al morții mele. Nu pot să vorbesc acum despre zile sau nopți, totul este nivelat, nu mai e nevoie de efort și rutină, de zile sau de nopți în care pot spune că am cunoscut mai ale liniștea și mulțumirea : pe când eram muritor, e atât de mult de atunci, acolo unde timpul mai există încă . ” 
                                                                                    (”Pe când eram muritor ”, 1993 )


” - În timpul acestui an în care mi-am exercitat profesia, am văzut multă durere, și am administrat și eu durere ; am combătut-o și am permis-o, după nevoile pacientului; am suprimat-o complet cu morfină și alte medicamente și droguri care nu se găsesc pe piață și la care doar medicii au acces; multe dintre ele sunt un secret la fel de bine păzit ca un secret de război. Am văzut durerea, am observat-o, am gradat-o, am măsurat-o, dar acum trebuie s-o îndur din nou, și nu doar durerea fizică, ceea ce e ușor de cunoscut, ci durerea psihică, aceea care te face să nu-ți dorești altceva decât să nu mai gândești, și nu poți. Am convingerea că durerea cea mai mare este durerea conștiinței, împotriva căreia nu există, practic, nici un remediu, nici atenuare posibilă, și care nu poate sfârși decât cu moartea, și nici de asta nu suntem siguri ” 
                                                                                   (” Orice rău se întoarce ” , 1994 )


” - Când și-a dat seama, neliniștea ei s-a transformat în disperare: în fiecare după-amiază, contempla fotoliul gol și mustra tăcerea, punea întrebări dureroase neantului, făcea reproșuri aerului invizibil, se întreba ce greșeală sau ce eroare comisese și căuta cu înflăcărare texte noi care să poată trezi curiozitatea tânărului și să-l facă să se întoarcă, materii noi și romane noi, și aștepta avidă fiecare nouă livrare a lui Sherlock Holmes, pe abilitatea și lirismul căruia conta cel mai mult, sau aproape, mai mult decât pe orice altă lucrare științifică sau literară. 
Și în fiecare zi continua să citească cu voce tare, ca să-l vadă venind ”
                                                                                 ( ” Sfârșite sunt iubirile ” , 1995 )


Univers, București, 2009








12 apr. 2012

Haruki Murakami - Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă




Cartea e un excelent manual pentru cei care doresc să scrie și să dea burta jos. Poți face 5 ture de parc și să-l citești pe Murakami, aproape că devii una cu autorul. Romanul e alcătuit din fragmente de jurnal, jurnal străbătut în mare parte de idei scriitoricești și de performanțe sportive. Murakami pare obsedat de ideea de a face mișcare, de a alerga în fiecare zi, așa cum gândurile sale se așează liniștite pe paginile cărții. 
Ambiție, voință, teama de eșec, gândul de a capitula, idei care sunt prezente în mintea unui tânăr scriitor la începutul carierei, la începutul unei noi sesiuni de jogging în aerul liber. Fragmentele din jurnal curg de-a lungul anilor, când Murakami ni se înfățișează ca un scriitor sobru, cu o simplitate complexă, ca alergător de cursă lungă, cu mușchii minții lucrați, cu fibra musculară călită. Minunată alegorie despre scris și despre a face mișcare, fabulos ”tutorial” despre cum să te menții și să ajungi la performanțe incredibile.
Forța lui Murakami asupra cititorului este ireversibilă. Forța de a scrie și de a alerga pe distanțe lungi, fără teama că vei ajunge la final.
 Doar scriitorul este adevăratul alergător de cursă lungă.


Polirom, Iași, 2009