Pe fondul evenimentelor din Japonia (Tokyo), în 1940, ni se prezintă drumul ambiguu al unui tânăr în plină descoperire interioară. În romanul autobiografic, spre surprinderea celor mulți, descoperim un Yukio Mishima vulnerabil, palid, o umbră a ceea ce avea să devină mai târziu ( ” Soare și oțel ”).
Primul său roman, ” Confesiunile unei măști ” (1949) deschide lanțul glorios romanesc în care se va izola întreaga sa viață, roman care schițează conflictele sale interioare și care dezvăluie un Mishima obsedat de moarte și de depresii, hăituit de eșecuri și de angoase.Tehnica literară nu este una care ispitește la descătușarea minții, mai degrabă senzațiile și gândurile naratorului te fac pe tine, ca cititor, să îi urmărești spectacolul și să devorezi imaginile sădite în fiecare pagină.
Deplin conștient de natura sa depresivă și bolnăvicioasă, Mishima practică kendo și devine mare maestru cu centură neagră. Ziua se dedică sportului și a consolidării propriului trup și noaptea trăiește prin ceea ce scrie, publicând numeroase romane ce aveau să-i aducă gloria.
Tenkatsu, personajul principal din ”Confesiunile unei măști” și vocea autorului totodată, descoperă faptul că este atras de băieți și că preferă compania acestora decât cea a fetelor ; fire maladivă și predispusă la o tristețe iremediabilă, Tenkatsu se torturează pe sine însuși să păstreze o mască de heterosexual în Japonia anilor '40, nereușind să iubească o femeie așa cum și-ar dori.
Mishima, provenind dintr-o veche familie de samurai, este dedicat Împăratului japonez și, atunci când Japonia este ocupată de forțele americane, întemeiază un manifest împotriva detronării acestuia, lucru care nu impresionează pe nimeni. Mishima săvârșește seppuku pe 25 noiembrie 1970, dovada unui respect profund a vechii arte a samurailor.
” Toată lumea susține că viața e o scenă. Dar nu cred să fie prea mulți cei care, asemenea mie, vor fi început să perceapă viața astfel încă de la începutul copilăriei. Pentru mine aceasta constituia deja o percepție bine definită, iar faptul că îngloba o experiență sumară și ingenuă mă făcea să cred, cu aproape trei sferturi din minte, că fiecare își începe viața în felul acesta, cu toate că undeva în adâncul sufletului mă îndoiam că cineva ar trebui să pornească la drum așa cum o făceam eu. Optimist, eram sigur că după ce-mi voi încheia rolul cortina va cădea oricum. Aici intervenea presimțirea mea privind o moarte prematură. ”
București, Humanitas, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu